Un neadaptat
Daca eram un povestitor adevarat va spuneam cum a fost primavara anului 1965, cand am vazut lumina zilei, la Campina. Dar nu sunt, asa ca o sa trec peste partea romantata a nasterii mele si o sa va zic doar ca ne-a parasit Gheorghoiu Dej si i-a luat locul Nicolae Ceausescu. M-am nascut de dimineata, la maternitate. Parintii locuiau la doi pasi de spitalul din localitate, tata maior la securitate, mama functionar la Casa de Pensii din localitate [ aici mai trebuie sa sap, sa vad cu ce se ocupa in primii mei ani de viata ]. Teoretic i-an prins pe ambii la conducerea Romaniei, caci Dej a murit pe 19 martie, iar Nea Nicu a preluat puterea abia in 11 iulie 1965 ca Secretar General al PCR.
Conținut articol
Primii ani din viata
Primii ani din viata nu stiu cum au fost, cert este ca pe la trei ani am fost mutat fortat la bunici ca sa poata mama sa faca facultatea la Constanta. Profesor de matematica. Asa ca am copilarit la Tulcea, la bunici. Amintiri de la gradinita nu am, nici nu-mi amintesc prea multe din perioada aceea. Doar ca bunica Stoiana imi facea o funda mare, imi calca uniforma albastra de „student” la gradinita din vale. Ma jucam cu Stelica, baiatul vecinilor, ceva mai mare ca mine. In rest am fost de capul meu, ma plimbam prin oras, mergeam la film si la Dunare, intram in canalele de scurgere ale orasului, ma suiam in copaci, pe casa, sau fugeam la vie sa vad ce fac bunicii. Am cazut intr-o groapa sapata pentru toaleta finilor bunicilor, au ras tori de mine. Apoi m-au intepat albinele, de aveam un cap cat al unui elefant. Am trecut cu bine peste asta, apoi intr-o zi am luat in cap un pietroi mare de la cei ce pietruiau strada Calugareni. Mi-a ramas o cicatrice langa ochiul stang, chiar langa tampla. Cativa milimetri si nu mai aveam ce sa povestesc azi aici.
In rest am avut o copilarie linistita – din punctul meu de vedere, cei ce ar putea povesti mai multe nu mai sunt. Poate doar Stelica, cel ce m-a invatat cum sa pornesc tractorul parcat in poarta bunicilor, de pe strada Luminitei. Asadar primii sase ani de viata au trecut fara sa lase prea multe amintiri in capsorul meu. Poate daca o sa-mi amintesc ceva, o sa adaug cu alta ocazie. Trecem la titlul povestirii – un neadaptat, ajungand la prima tentativa de a merge la scoala. La doar sase ani si jumatate m-au dat in clasa I-a, unde evident ca nu am facut fata, asa ca dupa un trimestru sau doua, m-au retras si m-au lasat sa mai copilaresc. Nu-l tin minte decat pe Beu Florin, la care mai mergeam in vista sa ma joc cu o minune de masina mica – de jucarie, cu pedale. Ma plimbam prin casa si imi doream tare mult una. Evident ca nu am avut parte. In schimb primeam sambata de sambata, cate o bataie sora cu moartea. De control, sau pentru ca nu faceam nu stiu ce. Taica-miu bea in fiecare saptamana, probabil viata de semi-securist era prea grea, sau cine stie?
Primii ani de scoala
Asadar dupa un an de repaus, la fix sapte ani si jumatate am mers din nou in clasa I-a. De data asta cu succes, am reusit sa ma adaptez. Primele patru clase le-am facut la Golescu, pe strada Mararsesti. Chiar langa Casa de cultura din Campina. Acolo m-am indragostit prima oara si am primele poze din scoala, la clasa doamnei Vladescu – la prima tentativa am fost la doamna Cartianu. Da, cam precoce ar spune unii, indragostit de Iulia, fata profesoarei de geografie. Ii puneam in fiecare dimineata o floare in banca, pe care evident o rupeam de undeva pe drumul spre scoala. In afara de faptul ca am spart un geam, nu prea tin minte nimic nici din perioada asta. Probabil amintirile vor reveni pe la 80 de ani. Am luat mentiune in fiecare an, adica desi aveam media peste noua, nu prea eram in primii trei din clasa. Evident ca luam bataie ca magarul in panta. Mai tin minte ca prin ceata ca invatatoarea imi ridica camasa si ma dadea exemplu in fata clasei. Evident ca aveam spatele vargat ca zebra, dar asta e.
O prima amintire din clasa I-a este ca am pierdut stiloul chinezesc de 110 lei – erau doua modele, de 100 si de 110 lei, parca mai era si unul mai subtire de 90. Pe vremea aia mai exista cerneala Pelikan, tot chinezeasca parca. Atunci teoretic a fost prima data cand am facut ce zic altii si evident a iesit rau. Am pus stiloul in buzunar, m-am intins pe o banca din curtea Liceului Nicolae Grigorescu si l-am pierdut. Asa ca l-am luat pe al colegei de banca. Urmarea? ai mei au sunat la doamna Tetu, i-au zis sa stea linistita ca stiloul fetei lor este la noi, iar eu am luat ceva curele pe spate. Urmele curelei au stat cativa ani pe peretele de langa balcon, in coltul dormitorului parintilor – camera mea de lectii. La fel de evident ca am facut pe mine, desi parca de data asta cureaua a trecut mai mult pe langa mine, decat pe spinarea mea. Am ramas cu instinctul de a nu mai pune mana pe ce nu-i al meu.
Anii de gimnaziu
O alta perioada din care nu-i amintesc mare lucru este gimnaziul, aidca clasele V-VIII. Ne-am mutat in sediul central al Liceului Nicolae Grigorescu, prilej cu care am invatat sa sar gardul, in drum catre scoala. Obicei pastrat pana in clasa a XII-a. Am crescut cu cheia la gat, parintii plecau la munca cu mult inainte ca eu sa plec la scoala. Asa ca ma lasau sa repet in pat, imi pregatea mama micul dejun si-l lasa pe masa din bucatarie. Parca lapte cu buiscuiti, nu mai tin altceva minte. Plus un pachetel pentru pauza mare. Tot ce tin minte este ghizdanul colegului mei Sorin, pe care mi l-am dorit mereu. Evident ca nu l-am primit, ca de altfel nimic din ce mi-am dorit in copilarie si adolescenta – sau aproape nimic, caci de multe ori voiam ceva si primeam exact altceva!
Gogosile. Da, mi-au placut gogosile, mai ales cele umplute cu gem. Costau 1 leu si 75 de bani, dar eu primeam doar un leu, in timp ce colegul si prietenul meu Mihai primea cate 10 sau 20 de lei pe zi, bani de buzunar. Asa ca apelam la el sa-mi ia o gogoasa de la chioscul de pe strada Republicii – oare asa se numea si atunci? Cu Mihai am facut multe, am jucat fotbal cu nasturi – taiati evident de la plapumele din casa, portarul fiind un nasture mai mare gasit prin sertarele din casa. Ma mai jucam cu soldateii de platic, care nu erau chiar adecvati unui mic razboi, avand mai multi indieni decat sodati. Cele mai multe batalii le-am facut in curte la Demetrius.
N-am fost un tip prea bun la nimic. La fotbal eram mai ales portar, pentru ca nu aveam talent de atacant. In rest jucam tenis cu Ciprian, pe terenul de zgura din curtea liceului. In schimb eram bun la sah. I-am batut pe toti, pe Neagu si pe Gogu – posibil sa mai fi jucat si cu altii, dar nu mai tin minte. Asa ca am ajuns sa joc cu Piticu’, colegul de banca, crescut de bunici. Cu el mergeam sa colind de Anul Nou, strangeam ceva bani, cu care imi luam inghetata, sau carti de joc. Care ajungeau inevitabil la gunoi. Ca majoritatea jucariilor pe care nu le strangeam atat de des pe cat voia Mitica, adica tata. Evident ca bataia de rigoare insotea evenimentul. Culmea este ca nu-i port pica pentru bataile saptamanale, pur si simplu le-am uitat.
Prima bicicleta. Era la moda sa ai semicursiera, ruseasca parca. Evident ca am primit o bicicleta Tohan, pe care am stricat-o din prima zi. Am intrat cu roata in bordura, s-a indoit furca. Asa s-a terminat aventura cu bicicleta, care fie vorba intre noi, nu a avut o soarta prea buna. Ii taiau rotile, seaua, asa ca pana la urma a sfarsit furata din fata blocului, unde statea legata cu lant de conducta de gaze. Alte jucarii nu tin minte sa fi avut, cateva masinute primite de la Mihai, trei sau patru reviste Pif aduse de mama de la anticariatul din Bucuresti – nu stiu de ce mergea in capitala, dar se intampla. Era sa zic asa, ziua mea de bucurie, primeam revista in limba franceza, pe care o citeam de zeci de ori.Asa am invatat limba franceza, pe care o stiu si azi. Bine, am facut franceza dintr-a doua si engleza dintr-a cincea. Le vorbesc binisor si azi, mai ales limba engleza. Sunt singurele limbi pe care le stiu – cu exceptia italianei si spaniolei, dar cu care nu ma pot lauda.
Anii de liceu
Dupa opt ani de gimnaziu am dat treapta I, evident tot la Liceul Nicolae Grigorescu, devenit ulterior Liceul Industrial numarul 5. Mai tin si azi minte emblema neagra cu scris galben cu LNG si numar matricol. Dupa etapa cusuta pe maneca, a venit cea cu capse. Evident ca o scoteam mereu, fara sa am o explicatie logica de ce faceam asta – nu doar eu, toti o scoteau. Deci am dat examen, am luat si am intrat la liceu. Erau trei clase la mate-fizica, eu am fost la C. Am inceput sa joc baschet mai des. Jucam in contiunare tenis cu Ciprian, fotbal si cam atat. Faceam mult sport, cred ca daca as face si azi macar 10% as fi mai sanatos.
Cei doi ani, a IX si a X-a nu-i mai tin minte. Doar ca am schimbat diriginta, in loc de profesoara de franceza Luiza Dascalu a venit profa de fizica. Nu m-a prea avut la inima, era cu fetele mai mult si cu Paul, eminenta de la ora de fizica. Prietenul meu? Ciprian. Am impresia ca atunci a inceput sa se simta pentru prima data masculul din mine. Am inceput sa ma bat, mai intai cu Dan, unul mai grasut si mai al naibii. Apoi pe Grasu, pe numele lui Gabriel. Am devenit apoi buni prieteni, l-am mai revazut de catva ori in ultimii ani. Azi e bolnav, sta mai mult in casa. La fel de putine mai stiu si de Piticu, am inteles ca s-a imprietenit cu Bacchus, chiar as fi vrut sa-l revad, sa mai jucam odata sah. In astia doi ani am luat tot mentiune, asa mi-a fost scris.
Treapta a doua
Asa era pe vremea aia, dadeai examen sa intri in treapta a II-a, sa termini liceul. Probabil ca erau obligatorii doar 10 clase, sau cine stie de ce se dadea din nou examen. Am dat, am luat si am intrat in singura clasa de mate-fizica ramasa la cel mai bun liceu din Campina. De data asta nu am mai fost printre primii, la examenul de matematica am fost gata sa dau ortul popii. Dar am rezistat si am trecut si de etapa asta. Asa ca Ceausescu a decis sa ne trimita sa vedem cum e in comunism, sa-l construim la propriu.
Midia-Navodari. Odata intrati in clasa a XI-a, am plecat cu clasa la mare, la soare. Asa am descoperit tigarile, pe care mai apoi le luam de la marinarii din Tulcea. Am stat parca trei luni, toata vacanta. Numai baietii, fetele nu stiu ce au facut. Au ramas cu Bogdan, care s-a ales cu nasul spart pe bulevard. In afara de faptul ca am devenit „barbat”, adica beam bere si fumam, a fost bine la mare. Mi-am facut si o iubita, pe Mihaela – parca, am aruncat scrisorile de dragoste, posibil sa ma insel. Am zis ca e o „achizitie” buna pentru studentie, mai erau doar doi ani. Deh, priveam deja in perspectiva.
Aici am avut primul semi-succes, la sah. Au organizat astia de la UTC un concurs de sah, elevii contra studentii. DA, au adus si studenti, ne-au cazat in Navodari la Liceul de chimie, la internat. De ce semi-succes? Pai am ajuns in finala, eram gata sa castig si am pierdut „de frica”. DA, aveam partida in mana, studentul a facut o mutare capcana, de speriat incepatorii. Am muscat, m-am speriat si in loc sa il dau mat, am facut mutarea gresita, de aparare. Adio premiu, prestigiu. A fost prima infrangere din viata mea. Aveau sa vina mai multe, a fost doar incalzirea.
Cei doi ani de liceu au trecut repede, a venit BAC-ul, a mers ca uns. Notele au cam scazut in clasa XI-a si a XII-a, dar am ramas la vesnica mentiune. Au trecut si bataile, eram deja mai voinic, taica-miu parca iesise la pensie, avusese deja un preinfarct, in schimb consuma tuica mai des si mai multa. Acum teroarea era verbala. Nu ca nu as fi fost obisnuit, asta era pe vremuri preludiul. Abia apoi, dupa ce nu stiam raspusul la intrebarile lui, urma cafteala. In toti acesti ani i-am ramas fidel Iuliei, dragostea mea din clasa I-a. Doar ca ea era deja cu ochii pe altii.
Banchetul. La sfarsit de liceu se facea banchet. De ce se facea inainte de BAC, nu stiu. Cert este ca ne-am facut noi niste camasi mai ciudate, alb cu albastru parca. Banchetul s-a facut la Busteni, la hotelul BTT. Am plecat eu pe la 8 seara, dar pe la 10 a aparut taica-miu beat si m-a aluat acasa. Asa ca nu stiu cum s-au distrat colegii, am ratat-o si pe asta. La fel cum am ratat taberele de vara, sau mai tot ce ar fi putut sa-mi faca placere in anii de scoala.
Facultatea
Dupa ce am luat BAC-ul cu brio, am dat examen la facultate. Evident ca nu m-au lasat sa dau la Automatica, unde unghiul Mishu era mare barosan, sef la PCR parca, plus sef de catedra. M-au dus la testare la matematica, la profesorul de la Automatica. Evident ca era cel mai tare din parcare, asta e realitatea. La mate eram bun, poate cel mai bun – ce-i drept ma mai intreceam cu Ciprian, cu Paul si cu Ionescu. Asta din urma ma enerva, eu luam 10, hop si el. Cu primii doi nu era bai, fusesera cu mine din clasa I-a, dar asta de la a X-a A? Tocmai el? In fine, deci daca nu a fost sa fie Automatica, a fost Academia Militara Tehnica. Aviatie, sectia Radio-electronica. Am dat examen pe 16 locuri, parca stiam eu ceva, speram sa pic? Am intrat, doar ca inainte de a primi rezultatele, taica-miu iar s-a imbatat si m-a pus sa invat ca sa dau in toamna. Dar eu am facut una nefacuta, am fugit de acasa si m-am dus la mare. Am aflat apoi ca am intrat, dar eu ma distram cu Negulescu – sora-sa era inginera la Petromidia, asa ca ne-a invitat la ea in garsoniera. Aici am intalnit-o pe ea, caci nu mai stiu cum o cheama, dar a fost perfect!
Am luat printre primii admiterea la Academia Militara Tehnica, asadar m-au luat in armata noua luni. Eram ca un animal salbatic, scapat de la gradina zoologica – sau de la circ. Adica liber! Am facut sase luni la Bucuresti si trei la Medias. Numai soldat nu am fost, am stat la tambal de cateva ori, am sarit gardul joia sa merg la discoteca, sambata la fel si evident duminica. M-am tuns zero ca sa-i fac in ciuda lent-ului. Drept urmare la Medias aratam ca un puscarias, asa ca stateam vara cu fesul pe cap. Toti! Ca neam tuns 90% dintre noi. Cu chiu cu vai am scapat de armata, ma mir ca nu am ajuns la BD. Poate au tinut cont ca tata era fost securist.
Dupa noua luni de armata la TR [ termen redus ], am intrat in primul an de facultate. Evident fiind vorba de Academia Militara Tehnica, la internat si la interzis plimbarilor. Adica eram interni, liber doar cu permisie. O luai, ca nu era cine stie ce. Nu mi-a placut armata, asa ca am ramas un neadaptat. Prima sesiune, primul examen picat. La matematica – cred ca la asta nu ma asteptam nici eu. Asa ca dupa sesiune, fara sa le zic alor mei ca am picat un examen, am plecat la Sinaia la Munte cu Vicentiu. A fost perfect, sa zic asa.
Semestrul doi a fost si mai greu. Descoperisem eu dragostea adevarata, nu iubirea – a nu se confunda. Adica aflasem cum se face dragoste. Prima femeie din viata mea, prima mare problema din viata. Bine, o descoperisem pe Cristina din clasa a XII-a, am uitat sa o includ la anii de liceu. Deci, asa cum ziceam, nu m-am adaptat in armata, asa ca am lasat invatatura de izbelise. Prin urmare am picat in vara la fizica, m-am intors acasa. M-am angajat la nu stiu ce fabrica, ca asa cerea legea. Daca voiai sa mai dai odata la facultate, trebuia sa ai origine sanatosa, sa fii din clasa muncitoare. Am jucat rolul de ucenic, dar jucam tintar in loc sa ma fac strungar.
A doua incercare
Am incercat eu sa le explic alor mei ca vreau la Automatica, dar la final, pentru ca mi-au explicat clar ca nu ma intretine nimeni la facultate, am dat tot la Academia Militara. Sa am casa si masa asigurate. Cum se zice, prostul nu invata nici macar din propriile incercari. Taica-miu sa imbatat in fiecare zi, asa ca eu am fugit iar de acasa, iar el a murit. Chiar nu mai aveam ce face. Cristina a ramas gravida, m-a obligat sa o iau de nevasta. Bine, nu ea ci comunistii. Altfel riscam sa pierd iarasi facultatea. Am scapat repede de griji, s-a dovedit ca nu era copilul meu. Am crezut ca ma divorteaza, dar eroare de calcul, nu era asa de grav in ochii lor, familia e celula de baza a societatii comuniste, asa ca ea a ramas cu ale ei, eu cu ale mele la Bucuresti. La discoteca am cunoscut-o pe Dana, o fata de mare stab, ajuns dupa Revolutie sef la UMEB – Uzina de motoare electrcie.
Dupa o romanta de un an cu Dana, ea a aterminat ASE-ul, la cibernetica. Eu i-am facut proiectul de absolvire si am decis sa ne casatorim. Urma sa divortez de Cristina si sa-mi fac o familie adevarata – adica de smecher cu pile. Dana zicea ca e musai sa ma insor, ca altfel o insoara ta’su. N-a fost sa fie. Asa ca peste o luna ma pregateam sa ma insor la Timisoara, cu o ofitereasa. Nici aici n’a fost sa fie. Mi-a pastrat certificatul de nastere, probabil in speranta ca ma razgandesc, dar nu m-am razgandit.
Sarac si fara perspective, neadptat la viata cazona, am plecat la bunici de Revelion. Ca oricum nu mai aveam ce face. Aici Margo mi-a facut cunostinta cu Doina, cu care am facut nefacute in caminul de la Academie. Apoi am terminat si anul doi la Academie, dar deja nu mai puteam, asa ca am cerut transferul la civili. Am reusit sa ma transfer la Facultatea de Aeronave, am adus-o pe doina la Campina, in vederea casatoriei. A venit Revolutia, am pus si eu umarul si in afara de 100 de lei amenda pe CFR, nu m-am ales cu nimic. Nici macar cu un certificat de revolutionar!
Facultatea de aeronave
Asadar in sfarsit liber, student ca toti studentii. Intre timp la Revolutie, colegul meu a fost impuscat in cap in fata la Ministerul Apararii, a coborat primul. Ghinion ar spune unii. Dar cum viata nu e mereu roz, mama a descoperit ca nu ma poate tine la facultate, mai ales ca acum era si „insurat”. Bine, Doina muncea si aducea bani frumos de la IIRE, dar asta e o alta discutie. Asa ca a trebuit sa-mi pun traista in bat si sa ma angajez. Unde? Pai facusem practica la Fabrica de avioane, asa ca m-am infiintat la serviciul personal. Dupa doua trei incercari de a primi un raspuns, fie el si negativ – dar nu dus cu vorba, am decis sa ma duc la director. Am mers la secretara, i-am zis ca sunt student la Aeronave si vreau sa-l vad pe director.
Amabila, secretara a sunat si m-a invitat inauntru. I-am explicat omului ca sunt orfan de tata, ca sunt stdent la zi si ca vreau sa termin facultatea. L-a chemat pe seful de la sectia de automatizari si calculatoare, pe Florin Popescu. Acesta a zis ca ma invata el de toate, ca e ok sa ma angajeze. Asa am ajuns practicant la Fabrica de Avioane din Bucuresti. Dar ca sa fie mai ok, am fost angajat practicant strungar. Iar la director, cum sa ma fac strungar daca eu sunt electonist la locul de munca. Pai asa e legea, stai noua luni strungar si iesi electronist, Asa a fost, am practicat strungaria -in acte – si am devenit electronist.
Dupa un an de ucenicie la avioane, am decis eu ca mai bine e sa fiu electronist pe bune la UMEB. Asa ca am dat concurs si am intrat, la sectia de automatizari condusa de Crosman. Au fost doi ani in care de dimineata la facultate, seara la munca. Adica scularea la sase si culcarea la 12. Dar am terminat facultatea, am luat licenta si diploma de inginer aeronave. Doar ca steam in gazda in Bucuresti, astia voiau numai dolari, iar eu nu aveam decat lei. Asa ca am facut eu un plan. Sa ma mut la Toplog, ca de acolo era Doina. Asa ca desi mi se propunea un post de sef la UMEB dupa absolvire, ad dat eu examen la DRTV, am luat si m-am trezit in varful dealului la statia DRTV. Acolo, la Topolg s-a nascut Anamaria, iar eu am descoperit ca poti sa iei teapa de la rude.
Visam o ditamai vila la tara, cu piscina, patru camere, in gradina la socri. Evident ca au sarit cei noua cumnati ca e si gradina lor, asa ca am abandonat DRTV-ul si m-am privatizat. Pai daca am trait eu din reparat televizoare, video, facut astabile pentru masini, montat alarme, nu ma descurc eu pe picioarele mele? Asa ca ia nastere prima mea firma, in ianuarie 93.
Antreprenor de succes
Dupa ce am pierdut sansa de a avea un apartament la Bucuresti – mama a decis ca din cei 200.000 de lei ramasi mostenire de la tata, nu merit un apartament in capitala- puteai sa iei trei cu banii aia, am decis sa ma mut la Toppolg. Bine, a fost si greseala mea, trebuia sa accept sa-si ia ea apartamentul pe numele ei, dar sa stau eu in el. Dar dupa experienta cu mostenirea neprimita, nu prea parea ceva OK. Poate ca am avut dreptate, vom vedea mai traziu. Cert este ca dupa ce am pierdut startul in Bucuresti, asa ca am decis sa incerc in Tulcea.
Asadar cu banii pe concediu de la DRTV, cu planul de a renunta si la serviciul asta, am deschis propria firma. Practic am cheltuit 100.000 de lei in decembrie 1992 ca sa fac rost de o hartie – se numea certifiat de inmatriculare, primit de la Camera de Comert si industrie. Asa l-am cunoscut pe director – prima mea pila. Eram inca un visator, asa ca am trecut la activitati doar automatizari si productie electronica. Mare greseala!
Cred ca dintinerete am tot visat sa fac bani multi de la jumatate din populatia tarii, asa ca inarmat cu masina de scris ramasa de la taica-miu, am facut primele mele contracte de prestari servicii. Planul meu? Sa folosesc Mavo-metrul si surubelnita din dotare pentru serviciul complet de servicii electrice si electronice la domiciliul clientului. Adica omul platea un abonament anual, iar eu cum ma suna, hop sa remediez problema. De la priza si bec, pana la televizor si video recorder. Orice.
In timpul asta prin august s-a nascut Anamaria, la Topolog. Eu traiam la bunica, iar birul era pe hol. Adica o masuta de lemn, un telefon si un diplomat. Plus masina de scris, Erika. Asa am umblat eu o saptamana din usa in usa, explicand avantajele serviciilor mele. Ma si mir ca lumea deschidea si ma asculta. Evident ca nu a mers, nu am semnat niciun contract. Prin urmare ca sa fac rost de mancare, am plecat la Horodnic sa-mi revendic veniturile de pe mostenirea ramasa de la taica-miu. Cam 5000 de m² intravilan, in buricul satului. Administrat de fratele mai mare – urmatorul ca varsta dupa tata, care era cel mai mare pe cand traia. Ilie. Promisiunea lui era sa dea un porc pe an, asa ca multumire ca il las sa foloseasca jumatate de hectar in fata casei lui. Ilie asta avea nevoie insa de pamant, ca avea doi copii, pe Mircea si pe Mariana. Fara un ban in buzunar, decat cu cei de bilet – numai dus, am ajuns la unchiul meu.
A doua teapa! Dupa ce am ramas fara mostenirea de la tata, ca mama a decis ca nu o prea merit, asa la douazeci de ani, ca oricum imi ramane mie cand nu o mai fi ea, am mai primit o leapsa. Adica asta mi-a dat pe teren – ca de bani pentru uzufruct nu mergea vorba, pamantul ala nu producea nimic, in trei ani i-a adus numai paguba – un televizor color Alfa. Adica asta am luat eu cu banii primiti. Bine, au mai ramas si de drum si am primit promisiunea ca o sa mai primesc grosul cand or avea ei bani. Adica la Sfantu’ asteapta. Prin urmare ce mai ramanea de facut? Sa ma angajez. Am lucrat la primul ziar independent din Tulcea, la Valeanu – Inedit Press. Apoi mi-a venit ideea geniala de a face o telecomanda universala, care sa mearga inclusiv la televizoarele cu lampi. Era la moda televiziunea prin cablu.
Micul inventator – inovator
Pus pe treaba dupa ideea geniala de a face ceva ce avea iar sa-mi aduca bani cu sacul, va dati seama ca inventia mea avea sa ajunga in fiecare casa din tara, eram deja la alt nivel. Nu mai vindeam servicii in Tulcea, ci telecomenzi in toata tara – am inceput sa proiectez. Asa am ajuns sa fac prima mea inventie. Ca sa o produc m-am imprumutat la banca cu 500.000 de lei, o avere pe vremea aia. Jumatate de milion. Am facut-o, doar ca am ramas fara niciun ban. Asa ca am inceput sa caut investitori, sa le dau un procent din afacere. Am ajuns la Constanta, unde am avut norocul sa dau peste directorul de la Xerox. Mare om, mare caracter. Asta m-a ascultat si a decis sa investeasca in mine, dar nu asa cum credeam eu ci mai bine. Adica taica-su, pensionar si cu multi bani la saltea, avea sa devina asociatul meu, nu firma Xerox.
Inca o teapa! Ramas fara niciun ban, am mers dupa o zi de alergat prin Constanta la domul investitor acasa. Aici in loc de asociat m-am trezit ca ma imprumut cu 1000 de dolari cu dobanda 100% pe luna! Destept baiat. Mai ramanea sa gasesc cum sa le produc, asa ca am fugit repede la Bucuresti, la fostul meu sef de la UMEB, Crossman. Nu mai tin minte cum, dar am descoperit noi ca inventia mea seamana cu telecomanda de la televizoarele Alfa. Asa ca fuga la Chisinau.
Primul contact cu Chisinaul
Cu 1000 de dolari in buzunar, cu sofer la scara platit cu 25 de dolari pe saptamana, am plecat la Chisinau. Am luat telecomenzile de la Alfa, am mers la Tulcea si am vandut toate telecomenzile la firma de cablu. Le-am luat cu 10 dolari, le-am vandut cu 30 si am facut bani de mers mai departe. Le-am dat asociatilor mei de la Constanta mia de dolari profit, am facut alt contract de imprumut in aceleasi conditii, am platit rata la banca, soferul, am dat nevestei bani de trai, apoi iar la drum, la Chisinau sa mai iau 100 de telecomenzi.
Inca un esec. Am ajuns a doua oara la Chisinau la fabrica de televizoare, fericit ca astia nu stiu cum sa-si modifice telecomanda ca sa o puna pe alte televizoare. Numai ca de data asta aveam doua hartii de 100 de dolari din 87. Nu mai erau bune in Moldova, aflata in plin razboi pe Nistru. Asa ca la caa de schimb am primit doar 2 dolari pe 200. Distrus am plecat la Tulcea. Aia de la cablu nu vandusera telecomenzile, plus ca deja Romania pornea pe drumul democratiei. Adica au aparut televizoare color din Germania, second hand, cu telecomanda. Fara sa o mai lungesc, am ramas falimentar, dator vandut si fara afacere.
Profesor la liceu
Avand in vedere sucesele de pana atunci, am decis sa ma angajez profesor de informatica, am dat examen si am prins un post vacant la Colegiul Anghel Saligny Tulcea, apoi la rugamintile inspectorului general, am mai primit o catedra si jumatate la liceul Grigore Moisil. Asa ca deja era mai bine, aveam doua salarii de profesor suplinitor, caci o jumatate de catredra nu se platea, asa era legea, maxim doua cu plata, la lectii cate poti duce. Am inteles repede ca daca vreau sa mai fac afaceri trebuie sa trec pe comert, asa ca am deschis si o taraba la Neptun, in fata blocului.
Cand luam salariul mergeam la En Gross, umpleam sacosele si incepeam vanzarea. Cum Anamaria era mica, iar maica-sa trebui sa stea cu ea, vindeam eu in weekend si dupa ce veneam de la scoala, pe masa din bucatarie. Abia apoi am prins o taraba, iar apoi impreuna cu unchiu Vasile am construit un chisc. M-a costa mult chioscul, dar macar a ramas al meu. Dupa un an de profesorat platisem jumatate din creditul la banca, mai facusem o suplimentare, ca sa pot merge mai departe cu comertul, dobanzile cresteau, asa ca am decis din nou sa mai fac un pas in caroera mea de antreprenor. Am renuntat la scoala, oricum nu te plateau in vacanta de vara, m-am angajat la Agemar, la Giurgiuvanu – programator. Era si normal daca tot invatasem dBase, nu-i asa?
La Agemar Tulcea
Intre timp scapasem si de datoria fata de creditorii mei din Constanta care desi au primit de trei ori cat investisera, mai voiau de la mine pielea si oasele. Cum am ascapat? Le-am zis sa ma lase in pace, asa ca au renuntat, dupa ce m-au tarat la procuratura, etc. Ce sa ia de la mine? Praful de pe toba? Asadar cum am zis, m-am angajat la Agemar Tulcea, pe post de programator. Era primul armator privat din Romania – sau din Tulcea, sau ma rog, armator. Am facut insa contract pe firma, ca sa iau si banii care ii lua statul. A fost cea mai prolifica perioada ca firma in Tulcea. Colaboram cu Radio Argus, mai exact reparam calculatoarele lui Arpasu si el imi facea reclama gratis,