Patronul invins de satenii din Ditrau
Am vazut filmarea de la sedinta Consiliului Local din Ditrau, iar concluzia la care am ajuns a fost ca maghirii din zona au ceva cu cei de alta etnie. u vor sa le „invadeze” teritoriul nimeni, au ocolit sa spuna inclusiv romani, dar se simtea in vorbele lor ca nici ei nu-s bine veniti in zona. Adevarul e greu de gasit, pentru ca pe de o parte localnicii se plang ca patronul brutariei nu se poarta bine cu angajatii – iar noi am invatat ca munca nu e chiar sclavie curata – pe de alta parte nici localnicii nu prea stau in tara, peste 1000 din cei 5 mii de locuitori ai comunei sunt plecati la munca in afara [ adica cam 20%! ].
Patronul invins de satenii din Ditrau
Este evident ca reactia localnicilor este exagerata, nu poti face Revolutie pentru doi muncitori adusi din Sri Lanka – chiar daca se preconizeaza ca mai vin inca trei. Harghita si Covasna sunt enclave maghiare in Romania. DA, se cer drepturi dar nu se prea respecta drepturile altora. Asa este, ne place sau nu.
Interesant mi se pare ca cei doi au mai lucrat in afara, chiar si in Dubai – unde se crede ca e Raiul pe Pamant, dar uite ca in Romania cei 3000 de RON – cel putin asa zice legea cand angajezi din afara Uniunii Europene – ei bine, salariul asta pare o avere pentru cei din Asia. Care nu se tem de munca, vor evident sa ia statutul de cetatean UE ca sa poata apoi merge in tari mai civilizate – a se citi unde se plateste mai bine.
Teoretic romanii ar trai mai bine in UE daca ar accepta conditiile acceptate de imigrantii din Romania – adica sa stea la comun cu alti compatrioti, pastrand asa o mare parte din venituri pentru ei. Dar NU, noi vrem sa avem casa noastra – greu, dar nu imposibil [ 30% dintre romanii plecati afara si-au cumparat case acolo! ]. Revenind la Ditrau, este evident ca pana si popa are ceva de zis. Iar informatiile localnicii si le iau din Ungaria, unde migrantii sunt vazuti ca o pacoste. Ma indoiesc ca patronul brutariei a preferat sa-i aduca pe cei doi din Sri Lanka si sa le plateasca dublu fata de cat le da localnicilor. Dar la fel de adevarat este ca nici localnicii nu mai vor sa stea 12 – 14 ore la munca.
Asa se face ca vanzarile brutariei au scazut cu 20%, iar patronul si-a cerut scuze localnicilor, probabil va renunta la angajari noi de migranti, sau poate-si va muta productia in alte zone mai primitoare si mai tolerante. Pana la urma aici e vorba de profit, care trebuie sa existe. Daca brutaria lor a pierdut 20% din vanzari, cineva a avut exact cu atat mai multi clienti. Ca doar nu au renuntat la paine maghirii din Ditrau.