Aiurea in tramvai
Pentru cei ce nu au apucat expresia aurea-n tramvai, poate sunt curiosi de unde vine si ce inseamna. Expresia este folosita cand cineva vorbeste mult si fara rost, asa ca daca vrei sa-l atentionezi ii zici: nu mai vorbi aiurea-n tramvai. Dar ce inseamna si de unde a aparut aceasta vorba [ oare o fi avand echivalent si in alte limbi, evident legate de asocierea cu tramvaiul]. Din cate am citit eu, expresia este 100% romaneasca si a aparut acum peste 100 de ani in Bucuresti.
Lasand la o parte proverbul Sutor, ne ultra crepidam, si revenind la tramvaiul nostru, pe vremea cand acestea erau trase de cai si evident erau fara geamuri, zgomtul era destul de mare. Ca sa te faci auzit, trebuia la randul tau sa vorbesti tare, deranjand calatorii care nu voiau sa-ti auda vociferarile. Asadar, iti spuneau: „nu mai vorbi aiurea-n tramvai”.
Fara a fi siguri ca provenienta vorbelor „a vorbi aiurea in tramvai” este cea aratata mai sus, unii mai vorbesc si azi tare in mijloacele de transport in comun, suparand astfel restul calatorilor. A fi civilizat e lucru mare, asadar aviz amatorilor – sau cititorilor, cand mai vedeti astfel de comportamente, luati atitudine ca acum mai bine de 100 de ani! Nu strica si putin activism civic, trebuie sa ne civilizam, macar acum in mileniul trei. Nu va ganditi ca numai noi romanii vorbim tare in public si ne dam in spectacol [ o sa analizam curand si aceasta expresie ], gasim astfel de comportamente si la Budapesta sau Paris, doar ca aici vorbim despre noi romanii. Iar faptul ca nu suntem unici nu ne scuza!