Mama – episodul 2

Am vazut ca v-a placut primul episod din seria mama, asa ca am decis sa scriu si episodul 2. Sa stiti ca in seria asta de articole nu e vorba despre mama mea, nici macar despre aceiasi mama, ci sunt povesti adevarate auzite de la colegi, prieteni sau vecini. Ma gandesc ca multi sunt impresionati pana la lacrimi cand asculta melodia „Ruga pentru parinti” sau melodia lui Fuego si Irina Loghin cu plecatul la munca in strainatate – Valurile vietii – dar sunt si copii care vad altfel relatia mama – copil. La ultima melodie ma gandersc ce ar zice Costel Geambasu – stiti voi poate melodia Trenul vietii, parca seamana cumva.

Mama – episodul 2, garsoniera

Mama s-a recasatorit la 58 de ani, imediat ce tatal meu si sotul ei s-a stins rapid. Omul avea o casa mare – vila cu etaj, in constructie. Asa ca a trebuit sa abandoneze casa parinteasca – a mea, evident – si sa se mute la el. Inceputul a fost greu, mobila mai deloc, asa ca a mai carat cate ceva la mosnegel – vorba vine mosneag, era si el pe la 60 si ceva de ani. Au trecut anii si vila s-a construit, dar omul nu putea tine doua case, asa ca mama a trebuit sa o vanda pe a ei. Din banii luati a cumparat un mic apartament, la care am contribuit si eu cu bruma de bani stransi si am primit in sfarsit acordul sa locuiesc acolo.

La un moment dat am divortat, asa ca mama a vandut apartamentul, a luat o garsoniera de 20 de metri patrati in ghetou si cu restul de bani, nu mai stiu ce a facut, in afara de o bruma de bani pe care mi-a dat-o sa imi repar masina. Cum intre mine si mosneag au aparut frictiuni, mama a ales: mosul. Asa ca adio intrat in casa lor, daca voiam sa o vad, dormeam la garsoniera din ghetou.

Pe parcursul anilor i-am propus sa vindem garsoniera si sa luam un apartament cu doua camere, ca uite o sa vina batraneatea si cum sa stam doi sau trei in 20 de metri patrati? Pai va luati un pat gonflabil a zis mama! Raspunsul a fost: pai si eu cu ce raman? Daca zdohneste mosul? Uite ca mosul a zdohnit, a ramas in vila si garsoniera e tot goala? De 20 de ani! Intre timp eu tot cu chirie, ca asa e viata omului, strange si nu-i ajunge.

mama mea

Poate vrei sa citesti si:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.