Înainte de moartea sa, acest bărbat a lăsat cuvânt de moștenire – să-i fie sigilate toate hârtiile într-o cutie de zinc, care să poată fi deschisă abia în 2197.
Crescut într-o familie fabulos de bogată de aristocrați italieni, a petrecut mulți ani în spatele gratiilor și în exil în Uniunea Sovietică. A făcut mai mult pentru aviația sovietică decât orice alt inginer de proiectare, dar numele său este încă puțin cunoscut și a fost declasificat abia după căderea URSS.
Când un Tu-144 primul avion de pasageri supersonic din lume a decolat în 1968, nimeni nu și-a putut imagina că Biroul de Proiectare Tupolev a finalizat de fapt doar un concept vechi de douăzeci de ani, creat de
un italian misterios într-o „pușcărie” de a lui Beria.
Se numeau studenții lui așa persoane ca însuși inginerul de rachete Serghei Korolev și șeful Biroului de proiectare „Sukhoi” Mihail Simonov. Invențiile sale erau atât de înaintea timpului lor încât dintre toate mașinile pe care le-a proiectat, doar patru au fost aduse până la testare și doar una a fost produsă în masă pentru scurt timp. Dar aproape toate
avioanele construite vreodată în URSS și Rusia, până la celebrul „Buran”, includ numeroasele sale descoperiri și tehnologii.
Experții spun că din punct de vedere al geniului și al capacității de a prevedea viitorul, acest om era comparabil doar cu marele său compatriot, Leonardo Da Vinci.
Contele Roberto Bartini – fără exagerare, unul din cele mai mari genii al gândirii aviatice al secolului XX – a venit în URSS pentru a construi comunismul, al cărui adept a devenit în frageda tinerețe. Chiar și mai fabuloasa sa moștenire de multe milioane de dolari a tatălui său el a donat-o Partidului Comunist în întregime. În semn de „recunoştinţă” pentru aceasta (plus grămezi de desene unice pe care le-a adus cu el din Italia şi le-a predat lui Tuhacevski), „Contele Roşu” a fost dus la Lubyanka după „Mareşalul Roşu”, unde i-au scos mărturisirea că „a lucrat pentru serviciile de informații italiene”.
Pe o perioadă de mai bine de zece ani, comunistul Bartini devine ostaticul și victima propriului ideal – puterea sovietică. El face multe dintre descoperirile sale ingenioase, fiind „condamnatul” Bartini.
În închisoare în cele din urmă, el inventează primul avion de luptă reactiv cu aripă variabilă din lume, prima aripă dublă, fără
care azi nu ar exista „naveta” americană, primul avion de pasageri cu caroserie largă; creează multe importante componente și piese care sunt încă utilizate în industria aeronautică.
Ideile lui sunt atât de fantastice încât la început nimeni nu crede în ele, dar treptat Bartini capătă în puscărie o reputație de geniu și muncitor miraculos. Bartini este singurul proiectant de aeronave ale cărui fuselaje nu era nevoie să fie „epurate” într-o țeavă aerodinamică – atât de precis a reușit să le calculeze.
Venit „pentru a ajuta la formarea tinerei aviații sovietice”, Bartini a început să lucreze ca simplu asistent de laborator-fotogrammetrist – și asta în ciuda lipsei de ingineri de atunci!
El însă era familiarizat cu o varietate incredibilă de lucruri în afara specialității – literatură, arhitectură, istorie – cânta la pian, se ocupa de pictură, vorbea multe limbi…
Mașinile lui au fost calculate și desenate de alți oameni. Bartini – le vedea și prevedea. Se așeză, închidea ochii – trecea o oră, două, – apoi lua un creion și desena. El desena grozav!
După eliberarea sa din pușcărie în 1946, el a devenit șeful biroului de proiectare al fabricii de avioane din Taganrog. Și deși oficial nu mai este în arest, îi este interzis să părăsească acest oraș din sud. El știa că numele lui nu va apărea niciodată pe fuselajul unui avion de producție. El știa că toate ideile sale vor fi folosite de alte birouri de proiectare fără a menționa originea sa. Dar, cu toate acestea, el a continuat să le genereze non-stop – una după alta.
Timpul are o lățime, „Geniul neînțeles al aviației sovietice”, avea să scrie mai târziu designerul de avioane Antonov despre Roberto Bartini. Din cele 60 de aeronave pe care el le-a proiectat, doar câteva au fost construite. Creațiile lui Bartini au fost prea înaintea timpului lor. La începutul anilor 1940, Bartini a dezvoltat un avion cu reacție. Trebuia să zboare cu viteza de 2400 km/h. „Asta nu poate fi adevărat!”, – au declarat inginerii sovietici, proiectanți de aeronave.- Nu există aeronave fără elice”.
– Avioanele pentru tatăl meu au fost întotdeauna un meșteșug.
El considera fizica teoretică principala afacere a vieții sale”, spunea fiul său Vladimir. Articolul „Relații între cantitățile fizice” de Robert Oros di Bartini, publicat în 1965 în renumitul jurnalul Akademiei de științe ruse, a stârnit scandal.
Autorul susținea că timpul este tridimensional, are lungime, lățime și înălțime. Cu toate acestea, spațiul nostru este în șase dimensiuni. Cu acest număr de măsurători, el este cel mai stabil. Pentru a-și demonstra raționamentul, Bartini a citat, calculate conform teoriei sale, valorile constantei lui Planck în sarcina unui electron, masa acestuia și așa mai departe. Aceste valori au coincis cu o acuratețe foarte mare cu ceea ce s-a obținut experimental.
Despre contele Roberto Bartini si aviația rusa
Astăzi, structura în șase dimensiuni a universului nu ar provoca prea multe obiecții din partea fizicienilor teoreticieni. Iar în 1965, articolul a fost publicat mai degrabă din milă și simpatie pentru Bartini, în vârstă de 68 de ani.
Cine știe, poate că Bartini a reușit să-și pună în practică teoriile despre spațiul cu șase dimensiuni (una dintre consecințele acestei teorii este că într-un Univers cu șase dimensiuni te poți mișca în timp folosind mișcarea în spațiu, deoarece timpul este tridimensional și asemănător spațiului, ceea ce denotăm prin cuvintele „departe” și „demult” – în esență, unul și același lucru, nu există mișcare în lume, dar există o săritură spasmodică – de la „cadru” la „cadru” – schimbarea stărilor).
Istoria creării aeronavei sovietice stealth (nevăzut) a rămas, de asemenea, un mister. Cunoscutul istoric al aviației sovietice Sharov susține că cel puțin un astfel de avion a fost construit. Când motorul a fost pornit, avionul a dispărut pur și simplu. Sau poate că Bartini a reușit să „ascundă” avionul în spațiul paralel „depărtat” de lumea noastră. Să-l arunce în trecutul sau viitorul…
Invizibilitatea se pate obține în diferite moduri – a face avionul transparent sau oglindă. Se mai poate încerca, de asemenea, de îndoit fasciculul de lumină astfel încât să se întoarcă de la obiectul de care avem nevoie. Einstein a spus că este posibil. Lângă mase mari. Sau în câmpuri electromagnetice puternice.
Abia în 1991 a fost numit pentru prima dată numele autorului misteriosului avion – Bartini. S-a dovedit că inițiatorul proiectului „Avionul transparent” a fost Tuhacevsky, care i-a fost patron în anii 1930 designerului.
Bartini a locuit singur, separat de soția, fiul și nepotul său, pe care îi iubea foarte mult. A lucrat în semiîntuneric (Lui Bartini nu i se îngustau pupilele – consecințele unele boli). În camera mare de trecere, un candelabru învelit în tifon strălucea slab, iar o lampă de masă cu un abajur improvizat din hârtie groasă, verde, ardea. Constructorul a pictat imagini ciudate.
Pe constructorul din Taganrog Vladimir Vorontsov, care a fost la Moscova în apartamentul lui Bartini, a fost impresionat de un tablou datat din 1947. Ăn el era pictată o rachetă care decolează. A fost surprins de forma flăcării – mingea de foc. „De unde a putut să știe că așa va arăta lansarea rachetei!?”
Fostul șef de partid al Biroului de design și-a amintit, că la sfârșitul anilor 1960 Robert Bartini a vorbit despre un fel de proiect global numit „panza de paiangen”.
Potrivit biografului lui Bartini Chutko, el le-a cerut pictorilor să picteze o cameră din apartament în roșu aprins, cealaltă a pictat-o chiar el: pe tavanul albastru – soarele, puțin mai jos, pe pereți – suprafața mării, pe alocuri insule. Cu cât „mai adânc”, apa era mai verde și devenea mai densă, mai întunecată, iar în partea de jos – fundul. Bartini lucra în camera roșie, iar ăn cea cu marea se odihnea – bea un amestec ciudat din cel mai tare ceai și cafea cu lapte condensat – unu la doi – și i-a plăcut la nebunie prăjitura cu vafe.
Pentru a se întâlni cu designerul, aera necesar să-l suni mai întâi, altfel nu venea la ușă. Robert Bartini se temea de ceva. Potrivit lui Bartini la viața s-au făcut încercări de atentate de trei ori – la Berlin, la Sevastopol și la Moscova. În 1967, chiar în centrul capitalei: un „moscovici” cu farurile stinse a încercat să-l doboare pe strada Kirov.
Bartini a murit în noaptea de 4 spre 5 decembrie 1974. Când a fost găsit două zile mai târziu pe podeaua băii, apă țâșnea de la robinet și în bucătărie ardea gazul. Potrivit poliției, noaptea Bartini s-a simțit rău, s-a ridicat de la masă, și-a răsturnat scaunul și a mers în bucătărie. A aprins gazul și a pornit apa în baie. Apoi a căzut pe spate, lovindu-se cu capul de tocul ușii.
Bartini a avut o premoniție a morții sale: în acea noapte a scris testamentul, i-a atașat o pungă neagră și a ascuns-o în spatele unei perdele groase.
Pe pachetul sigilat cu grijă era inscripția: „Am eliminat o consecință din articolele mele despre constante. Vă rog, când credeți de cuviință,
informați sub orice formă la alegere că eu, Roberto Bartini, am venit la el matematic, nu sunt sigur că nu m-am înșelat, de aceea nu am publicat-o. Trebuie verificat, îl am deja de ceva vreme, dar nu nu a mai rămas timp de verificat. Consecința este aceasta: cantitatea de viață din Univers, adică cantitatea de materie care s-a văzut brusc pe sine și mediul său în trecutul infinit depărtat de noi, este de asemenea o valoare constantă. O constantă mondială. Dar, desigur, pentru Univers, și nu pentru o planetă separată… Și, prin urmare, ne vom întâlni din nou.
La sărbătoarea închisă a celor șaptezeci și cinci de ani, eroul zilei și-a aruncat în sus în tăcere pumnul strâns – un salut simbolic al Internaționalului Comintern, al cărui fan a fost în tinerețe și ai cărui membri dispăruseră de mult – unii în pivnițele de execuție din Lubianka, unele în lagărele Kolyma.
Mulți au interpretat acest gest ca pe un simbol al devotamentului lui Bartini pentru comunism. Noi tindem să credem că a fost un gest al unui câștigător a carui distrugere a eșuat prin lipirea acestuia într-o cutie de zinc înfundată a uitării.
Roberto Bartini – un conte italian și unul dintre părinții aviației ruse – ca toți văzătorii, își cunoștea și viitorul îndepărtat.
El a prevăzut că ideile sale, oferind milioanelor de oameni bucuria de a zbura, ele îi vor ridica deasupra realității înfundate și teribile la fel de invincibil și simplu precum sufletul uman zboară deasupra neputinței celor mai teribile împrejurări. Într-un articol publicat după moartea lui Bartini într-unul dintre mesagerii erau cuvintele: „Era un muncitor uimitor de modest. Lucrările sale ar fi suficiente pentru a-i acorda cea mai înaltă diplomă academică”.
Al doilea volum al OZN „Enciclopedia necunoscutului” caracterizează această persoană ca un extraterestru care controlează dezvoltarea tehnică a civilizației umane…
Nu cu mult timp în urmă, numele Bartini a fost atribuit uneia dintre planetele minore ale sistemului solar.
Pe 14 mai 1997, în ziua împlinirii a 100 de ani de la naștere, în holul biroului de proiectare pe care îl conducea a apărut o placă comemorativă a lui R.L.Bartini. În același an, amfibianul VVA-14 care decola pe verticală, una dintre ultimele lucrări ale designerului, a fost tăiat în fier vechi în Taganrog.
