Romanul si recunostinta
Am un vecin tare de treaba, orice-l rogi nu poate – dar in schimb a gasit niste tablouri in pod si imi zice: ma Nelule, nu poti sa le vinzi tu cu 10 euro bucata, 30 pe toate trei? Ca tu le ai cu internetul, eu nu ma pricep. Ok, zic, pun pozele pe OLX si iata vine cumparatorul din Germania. Zic ca le dau cu 100 de euro, in ideea ca oi primi macar 50 partea mea. Am primit! A, nu 50 de euro ci branza de oaie de 20 de lei. Ca-l rugasem sa imi aduca de la market, ca-i platesc. Asa ca am economisit 20 de lei, am pierdut 70 sau ma rog, 50 de euro!
Romanul si recunostinta
Daca eram rau, ziceam ca e ungur, da nu zic. Am zis romanul, ca sa fiu corect. Nu ma asteptam eu la multa recunostinta, dar zic ca asa ajutor mai rar gasesti, intr-o zi din 30 de euro sa te faci cu 100. Dar desi preconizam ca aici se va ajunge, am zis sa verific, sa nu fiu eu ala care trage concluzii fara temei.
Gata, mi-am varsat oful si am scris si despre asta, desi ideea ar fi sa discutam prin comentarii despre astfel de comportamente. Nu ar fi rau sa invatam sa fim oameni, sa oferim o parte din ceea ce primim si altora. Evident ca puteam sa ma ocup si de vanzare, ii dadeam aia 30 de euro si pastram 70, din care eventual suportam transportul. Dar asta m-ar fi transformat pe mine in speculant, ceea ce nu vreau sa devin.
Romanul și recunoștință