Cum a facut avere Glenn Stearns?

Acum vad ca se uita toti la Discovery si vor sa afle cum a facut avere Glenn Stearns, dar nimeni nu s-a gandit ca saracul om e bolnav de cancer si ca e pe ultima suta de metri. Bine, nu e clar daca sunt metri, kilometri sau altceva, dar omul asta a facut averea cand era tanar si evident din smecherii financiare. Da, ca doat nu credeai ca avea deja ceva asemanator cu Underdog BBQ si de aia a mers la emisiunea aia sub acoperire. Ete fleosc, omul a fost chinuit, a invatat ceva dina sta si s-a pus pe facut bani – multi bani!

Cum a facut avere Glenn Stearns?

Cica era tare tinerel cand a fondat compania sa – Stearns Lending – care se ocupa cu credite ipotecare. Cum mama lui avea el bani sa le de la altii nu stiu, dar uite ca i-a mers bine. Daca a facut el cu 100 de dolari un milion in 90 de zile, cat de greu e sa faci 2 miliarde intr-o viata? Cine a zis ca bancherii conduc lumea si ca traiesc in Paradis, nu a zis rau. Cu iahturi scumpe si case peste tot in lume, pe banii altora nu e chiar rau.

Glenn Stearns stie si a stiut mereu ce vrea, nu l-am vazut punand osul la treaba, cum se zice la noi, dar idei si spirit de initiativa are din belsug. E o otehnica si asta, sa te inconjori de oameni mai desptepti ca tine, sa le dai de munca si sa scoti profit. Sa mai fii prieten cu Richard Branson si sa ai o insula in Caraibe nu e nici asta tare rau, nu-i asa? Cum sa faci mai firma de credite ipotecare la 25 de ani? Sincer ceva nu se leaga 100%, desi in America e posibil orice, au aiai niste legi de te fac miliardar si daca nu vrei. Firma lui se numea atunci, in 1989 cand noi abia eram la Revolutie, First Pacific Financial. Pai clar ca era prima!

Nici nevasta-sa nu e chiar lipsita de talente, Mindy a fost invitata la celebra Oprah in emisiune sa faca ca toate animalele. Un fel de Tudorel Popa de la ei! Bine, al nostru nu a ajuns departe, dar nici Romanii au talent nu se compara cu show-ul Oprah-ei. Si ca sa vezi ca si viata de lux vine de la sine, cei doi s-au italnit intr-o chestie din aia din Las Vegas unde bagi fise si iei bani! Si uite asa sunt ei un cuplu fericit de prin 2003. Bravo lor!

Glenn Stearns miliardar

Cum a făcut avere Glenn Stearns?

Poate vrei sa citesti si:

Cum a ajuns Glenn Stearns miliardar [ sub acoperire ]

Am scris ieri despre emisiunea Miliardar sub acoperire difuzata pe Discovery Chanel, un scurt serial in care Glenn Stearns incearca sa demonstreze ca in trei luni [ 90 de zile ] poti pleca cu 100 de dolari in buzunar, cu o camioneta rablagita si cu mult entuziasm [ eu as zice cu experienta sa in traista ] si in doar 90 de zile construiesti o afacere ce valoreaza cel putin un milion de dolari. Atentie: omul nu va avea banii in buzunar ci afacerea sa va fi evaluata la un milion de dolari!

Cum a ajuns Glenn Stearns miliardar

Glenn Stearns vrea sa dovedeasca tuturor ca poti ridica o afacere de la zero si sa o ridici la valoarea de un milion de dolari in doar 90 de zile.  Intrigat de promisiunea lui ieri am avut noroc sa vad primul episod din miliardar sub acoperire, iar din prima ora de emisiune – cu multe pauze de reclama – am inteles un lucru: nu e chiar asa usor si mai mult de atat, ai nevoie de oameni in jurul tau ca sa reusesti.

Omul acea o idee fixa: sa vanda cauciucuri uzate sau fier forjat, pentru a strange rapid cei 3300 de dolari necesari pentru cazare si masa timp de trei luni. Asta in decurs de o saptamana, avand la el doar 100 de dolari, un smartphone si o camioneta uzata. Primele zile nu au fost chiar asa de bune, a dormit in masina – o singura zi a mers la motel, unde a dat 51 de dolari pentru o noapte,  s-a spalat si s-a odihnit. Restul zilelor si le-a petrecut in camioneta.

Ce am inteles si deja stiam? Ca primul lucru de care ai nevoie este un acoperis deaspupra capului, nu poti ajunge miliardar daca dormi pe strada! Iar ca sa conduci o afacere ai nevoie de oameni, deci nu o sa reusesti de unul singur. Asadar ai nevoie de noroc, caci oamenii de calitate nu cresc oriunde. Am mai inteles ca daca ai niste principii de viata, descoperite de-a lungul timpului, nu trebuie sa te abati de la ele, altfel ai sa esuezi lamentabil.

Emisiunea Miliardar sub acoperire vrea sa demonstreze tuturor ca visul american exista si azi, nu stiu cat de mult se pliaza ea pe specificul romanesc sau european. Sincer sa fiu, de pe la 20 de ani am visat sa ajung miliardar, doar ca am ales varianta pasilor mici si mai mult pe loc. Nu ajungi asa la linia de finish. Viata lui Glenn Stearns nu a fost tocmai usoara, a devenit tata pentru prima oara la 14 ani, asadar cel mai mare copil al sau are deja 40 de ani, iar el 54 – coincidenta sau nu, este exact varsta mea! Asadar mai am timp pana pe 4 ianuarie sa devin si eu milionar [ sunt deja, dar in ruble rusesti! ].

DA, azi miliardarul american ne spune ca a investit intr-o companie financiara – cam greu sa faci asta in 90 de zile! probabil de aia i-a luat si prima data ceva mai mult. Avea pe atunci 25 de ani [ in 2010 ] si i-a luat cam cinci ani, pana in 2014. Da, afacerile cu bani sunt rentabile, iar el se pricepe cel mai bine sa vanda. Am vazut asta in primul episod, cand a riscat toti banii sai, cam 180 de dolari, in chestii verzi pe care sa le vanda in ziua Sfantului Patrick. A reusit sa stranga cam de patru ori suma investita, ceva peste 400 de dolari. Dar la final a dormit tot in masina – adica nu a risipit bruma de bani pe confort.

Oare as putea gasi si eu pe cineva cu care sa fructific afacerea mea online, asa cum a facut Glenn Stearns in emisiunea Miliardar sub acoperire? La romani ideea de asopiere inca nu prea functioneaza, o vedem zi de zi mai ales in agricultura, unde evident ca altfel nici nu ai cum sa reusesti! O vad si eu pe FaceBook zi de zi, daca am eu un grup de 30.000 de romanasi din diaspora, apare mereu unul care o ia de la zero si vrea sa-si faca reclama la mine, pentru grupul sau de 30 de persoane. Oricum am sa urmaresc emisunea pana la capat, stiu ca Glenn va reusi, mai stiu ca nu o sa pot face acelasi lucru si eu, dar macar am sa invat ceva ce o sa-mi prinda bine!

Miliardar sub acoperire

Cum a ajuns Glenn Stearns miliardar [ sub acoperire ]

Poate vrei sa citesti si: