Gogu

Patronul invins de satenii din Ditrau

Am vazut filmarea de la sedinta Consiliului Local din Ditrau, iar concluzia la care am ajuns a fost ca maghirii din zona au ceva cu cei de alta etnie. u vor sa le „invadeze” teritoriul nimeni, au ocolit sa spuna inclusiv romani, dar se simtea in vorbele lor ca nici ei nu-s bine veniti in zona. Adevarul e greu de gasit, pentru ca pe de o parte localnicii se plang ca patronul brutariei nu se poarta bine cu angajatii – iar noi am invatat ca munca nu e chiar sclavie curata – pe de alta parte nici localnicii nu prea stau in tara, peste 1000 din cei 5 mii de locuitori ai comunei sunt plecati la munca in afara [ adica cam 20%! ].

Patronul invins de satenii din Ditrau

Este evident ca reactia localnicilor este exagerata, nu poti face Revolutie pentru doi muncitori adusi din Sri Lanka – chiar daca se preconizeaza ca mai vin inca trei. Harghita si Covasna sunt enclave maghiare in Romania. DA, se cer drepturi dar nu se prea respecta drepturile altora. Asa este, ne place sau nu.

Interesant mi se pare ca cei doi au mai lucrat in afara, chiar si in Dubai – unde se crede ca e Raiul pe Pamant, dar uite ca in Romania cei 3000 de RON – cel putin asa zice legea cand angajezi din afara Uniunii Europene – ei bine, salariul asta pare o avere pentru cei din Asia. Care nu se tem de munca, vor evident sa ia statutul de cetatean UE ca sa poata apoi merge in tari mai civilizate – a se citi unde se plateste mai bine.

Teoretic romanii ar trai mai bine in UE daca ar accepta conditiile acceptate de imigrantii din Romania – adica sa stea la comun cu alti compatrioti, pastrand asa o mare parte din venituri pentru ei. Dar NU, noi vrem sa avem casa noastra – greu, dar nu imposibil [ 30% dintre romanii plecati afara si-au cumparat case acolo! ]. Revenind la Ditrau, este evident ca pana si popa are ceva de zis. Iar informatiile localnicii si le iau din Ungaria, unde migrantii sunt vazuti ca o pacoste. Ma indoiesc ca patronul brutariei a preferat sa-i aduca pe cei doi din Sri Lanka si sa le plateasca dublu fata de cat le da localnicilor. Dar la fel de adevarat este ca nici localnicii nu mai vor sa stea 12 – 14 ore la munca.

Asa se face ca vanzarile brutariei au scazut cu 20%, iar patronul si-a cerut scuze localnicilor, probabil va renunta la angajari noi de migranti, sau poate-si va muta productia in alte zone mai primitoare si mai tolerante. Pana la urma aici e vorba de profit, care trebuie sa existe. Daca brutaria lor a pierdut 20% din vanzari, cineva a avut exact cu atat mai multi clienti. Ca doar nu au renuntat la paine maghirii din Ditrau.

Muncitori Sri Lanka

Patronul învins de sătenii din Ditrau

Vedetele din Romania

Romania are si ea vedetele ei, te si minunezi de unde le scoate. Care sunt ele si de ce sunt asa de vestite, aici evident e responsabila mass media, mai exact televiziunile gen Pro TV si Antena 1, sau ma rog Kanal D. Sa o luam de exemplu pe Simona Trasca, oare de ce e ea asa de vestita? Nu mai zic ca multi o vad deja prezenta pe WikiPedia, ca pe o mare personalitate a Romaniei. In schimb de Valeria Fainescu ce pot sa mai zic? A anuntat ca filmeaza mai ceva ca Eva in costum din frunze transparente si gata vedeta internetului moldovenesc.

Vedetele din Romania

Ma uit de curand la Antena 1 si descopar ca dau emisiuni de acum 10 ani, asta evident pentru ca nu se mai duce nimeni la ei in direct. Il vad pe Dan Negru – nici macar nu mai stii pe unde e omul asta, era prin Moldova la un moment dat. Cand vad emisiunile cu Vadim Tudor inteleg ca au o mare problema de audienta. Nu-l mai vrea lumea pe Badea? In Gura Presei o mai exista? O fi la Antena 3, ca au si astia la posturi de nu le mai stii numarul. Asa ajungem sa le vedem vedete pe Simona si Valeria, ca pe altele nu le mai dau.

Ma uitam si la Plasa de stele, unde fac tot felul de farse. Nu stiu de ce am eu impresia ca sunt 100% regizate si ca nu e de fapt nicio farsa acolo? Sa o vezi pe Tonciu care nu stie ca la Brasov nu e granita cu Ucraina parca e prea de tot. Dar cam asa e cu vedetele noastre, le creaza artificial si apoi pe promoveaza ca sa-si justifice activitatea la tv.

Andreea Tonciu

Vedetele din Romania – Andreea Tonciu

Despre maghiarii din Ditrau

Nu stiu cum se face dar se reuseste mereu sa se scoata in evidenta ca uite maghiarii sunt altfel decat romanii. Acum e vorba de scandalul din comuna Ditrau din judetul Harghita. Iar daca despre 98,1% se stie ca sunt maghiari, despre restul de 1,99% nu se stie nimic. Adica ar putea fi orice, nu ai cum sa afli, e ceva ascuns. Deci in satul asta din comuna cu acelasi nume, nimeni nu rea sa fie brutar. Asa ca au adus doi din Sri Lanka. De aici scandalul, ca uite cum vin „colorartii” sa ia locurile de munca ale ungurilor. Popa din sat a decis sa faca miting, sa stranga vreo 200 de sateni si sa protesteze.

Despre maghiarii din Ditrau

Problema este ca patronul maghiar de la fabrica de paine mai are de gand sa aduca inca trei straini, deci numarul va creste la 5. Vor fi trei din Sri Lanka si doi din Nepal. Oare de ce se tem romanii – ca nici in late parti migrantii nu sunt vazuti bine – de cei veniti la munca la noi? Ca si noi mergem la altii sa muncim, exact pe aceleasi criterii: salarii mai bune, conditii de munca mai omenesti. Ca maghiarii din sat nu vor sa munceasca ar trebui cercetat mai amanuntit, de ce nu vor? Pe cine sugereaza ei sa aduca patronul brutariei? Ca uite asa poate le vine mintea la cap.

Sunt sigur ca la fel se intampla si daca era un sat din Oltenia, sau Moldova. Ca nu diferim prea mult intre noi, oricat s-ar stradui unii sa creada asta. Ne place sau nu, in curand tara se va umple de asiatici, dornici de munca si hotararti sa ajunga in Europa legal. Pentru ca DA, peste cinci ani vor cere cetatenia si uite cum mai avem o minoritate in tara: budistii! Singurul dezavantaj al situatei mi se pare ca este faptul ca inca se va munci in Romania pe bani putini. Iar cand ne plictisim de bine, mai dam stiri cu maghiari sau romani, ca sa mai avem ce dezbate.

Proteste la Ditrau

Despre maghiarii din Ditrau

 

7 ani de online pe e4RO

Hai ca nu mai e mult pana in martie, o luna si gata, implinim 7 ani de cand suntem alaturi de voi. Am scris 1.378 de articole, adica cam 196 pe an, sau 16 articole pe luna. Odata la doua zile am postat macar odata. Nu e rau pentru un blog, pacat ca nu am scris despre ce trebuie, sa am si eu macar 10.000 de vizitatori pe zi. N’am imaginatie, asta e explicatia. Habar nu am despre ce sa scriu, ma uit pe blogurile altora si nu-mi vine inspiratia. Tot e bine ca macar la gramatica stam bine, am ajuta pe multi sa scrie corect in limba romana.

7 ani de online pe e4RO

acum multi ani ma concentram pe oferta de continut pentru altii, azi abia fac fata sa scriu pentru mine, am peste 100 de site-uri [ sa le zic bloguri ] pe unde mai scriu cate ceva. Scriu binisor daca ma gandesc ca am reusit sa ajung la milioane de romani [ asa arata statisticile ], ma si mir de unde am atata energie la 65 de ani. Mosneagul a devenit blogger, acum ma gandesc cum sa fac sa calatoresc si sa scriu in acelasi timp.

DA, vreau sa calatoresc dar nu pe banii mei, pe ai sustinatorilor mei ar fi excelent, pe al sponsorilor si mai bine. Sa zicem ca se gaseste cineva din aia 200.000 de membri de prin grupurile de FaceBook. Cat ar fi sa ma citeasca macar 10% dintre ei? Ar fi cam 20.000 de persoane? Suficient ca sa duc o viata de boier! Dar eu abia de ajung la 1%, adica cam 2.000 pe zi. Hai sa nu exagerez, sunt cam 5.000 de cititori pe blogurile mele zilnic. Adica 5%, nu e rau dar nici exagerat de bine nu e.

Inca mai am gazduire web de la Claus, e binisor si serverele fac fata la traficul meu minuscul. Pentru treaba asta platesc undeva la 200 de euro pe an, poate ceva mai mult. Mult mai scump ma costa domeniile, pe care le-am luat de la GoDaddy, nu stiu daca e cea mai buna optiune, dar asta e. Merg inainte pe linia asta, poate o sa mai iau un server pentru cateva bloguri la care muncesc de ceva vreme, sa vad cum o sa fie.

Tot sapte ani o sa fac si pe SeoPedia, un forum care nu mai e ce era odata, batranii forumisti se pare ca au abandonat platforma, ce o fi cu ei nu stiu, s-or fi plictisit de atatea discutii inutile, sau or fi iesit la pensie. Asta e viata, se schimba mereu cate ceva, mergem inainte si probabil ca peste inca 10 ani o sa vedem lucrurile diferit, pana atunci o sa ma decid ce fac cu portofoliul meu: il vand sau il pastrez si-l las mostenire urmasilor mei!

Blogger la 65 de ani

Au trecut 7 ani de online pe e4RO

Sylvia Hoisie a inventat Polidinul

Putini stiu ca si Romania a fost in topul producatorilor de vaccinuri cu al sau Polidin, creat de cercetatoarea Sylvia Hoisie. Vaccinul a facut treaba buna pana acum cativa ani cand legislatia europeana a „impus” ca acesta sa fie scos din productie. Probabil ca au fost semnale ca ceva ar trebui imbunatatit, in general dau crezare institutiile medicale europene, desi am si dubii ca de fapt scopul a fost pur si simplu sa ne aduca la stadiul de imnportatori in loc de producatori. Acum ceva timp s-a decis reluarea productiei pentru Polidin, dar nu sunt sigur ca s-a si facut treaba asta.

Sylvia Hoisie a inventat Polidinul

Nu stiu cat bine ne-a facut noua romanilor Polidinul incepand cu 1966, dar este cert ca a ajutat in atatea situatii cand nu erau alternative incat ar fi incorect sa nu ne mandrim cu vaccinul 100% romanesc. Am mai fost noi pionieri si in alte domenii, dar uite ca incet dar sigur ne indreptam catre pauza totala. Interesant este ca nu are contraindicatii si efecte adverse. Da, durea putin cand ti-l faceau, l-am facut cu totii in anii comunismului. L-au facut si altii dupa Revolutie, pana cand a fost interzis.

De ce a fost interzis Polidinul? Pai in 2012 s-a dat STOP la productia de Polidin in Romania – oricum se facea doar la noi – cu substante romanesti, dar uite ca UE a venit cu cerinte noi, in special pentru a folosi doar chestii standadrizate. Asa ca am ajuns sa importam mai intai tot felul de substante si am sfarsit prin incetarea productiei. Asta la Iasi, dar se poare relua productia la Bucuresti la Institutul Cantacuzino, dotat modern, dupa ultimile cerinte ale Uniunii Europene.

Mai interesant este faptul ca nu exista inlocuitor pentru Polidin, iar pentru a reface „reteta” e nevoie iar de cercetari in domeniu. Sincer eu as fi mers in strainatate sa-l produc, pentru ca e ceva ce nu e ok sa se piarda. Ok, nu stiu cum il aducem inapoi in Romania, dar parca la cate epidemii sunt acum, poate ca in China ar fi prins bine. Cine stie, poate ca vom gasi vaccinul in curand in farmacii, poate ca vom reusi sa-l adaptam cerintelor Uniunii Europene. Vom vedea.

Sylvia Hoisie

Sylvia Hoisie a inventat Polidinul

1 138 139 140 141 142 416