Dupa ploaie vine soare

Chiar daca nu pot spune ca a trecut furtuna, o parte din problemele mele s-au cam rezolvat, mai exact accesul la 50% din paginile de FaceBook. Pe de alta parte imi pun mari sperante in justitia romana, pentru ca doar ea ma poate salva de un proces lung si costisitor. Sunt ceva fapte prevazute de articolele 360, 362 si 365 din Codul Penal. Iata ca modificarea, ștergerea sau deteriorarea de date informatice se cam pedepseste cu privare de libertate de la unu la cinci ani. DA, culmea culmilor, fara ameneda! Adica ai sa cam stai la racoare fara drept de apel. Asta daca esti condamnat, ca ai sanse sa nu fii.

Dupa ploaie vine soare

Lupta intre sotii in divort e lunga si surda, iar cand unul e incapatanat si vrea sa vada daca fostul partener poate merge pana in panzele albe, daca e luat de „fraier”, se ajunge la ce nu ar fi trebuit niciodata sa se ajunga. Iar vinovat nu e „hotul”, evident. Asa ajungi sa afli ca ai fost tinut pe post de bibelou 20 de ani, ca nu ai muncit si ca ai stat la pensia de 100 de euro a cucoanei, ca totul e facut de ea, chiar daca este evident ca nu e asa, etc. Mai rau e de ala care a calcat pe grebla de trei ori si a patra oara face la fel. Sa fie lipsa de minte sau poate „lehamitea” de a trai in compromisuri?

Evident ca divortul va fi lung, probabil ca din toata „averea” va ramane praful si banii incasati de avocati, doar ca atunci cand unul are peste 50 si altul poimaine face 70, devine parca mai tragica povestea. Nu pot zice ca am pierdut anii astia, am invat si acum probabil voi cheltui mai putina energie sa refac tot ce s-a stricat. Ma voi casatori dupa asta? Cine stie, probabil ca NU, dar poate ca DA, niciodata nu stii ce-ti aduce ziua de maine. Azi vreau doar masina.

Top 5 greseli din viata mea

De obicei divortul este o tragedie in viata oricui, dar si casnicia poate ascunde o gramada de greseli. Asa ca iata care sunt cele mai semnificative 5 greseli din viata mea. Pe locul unu este mutarea in Republica Moldova. Cam de aici a inceput sirul erorilor din ultimii 16 ani. Dupa ce am trecut Prutul am facut a doua mare greseala: am vandut apartamentul din Tulcea, pentru ca evident nu avea cine sa se ocupe de el. Cum omul nu se invata minte, am luat o casa in Ungaria, o alta greseala care m-a costat scump. Apoi am plcat in Germania sa fac bani, asta desi se vede treaba ca faceam destui in tara, fara sa stau prin hoteluri si case inchiriate.

Top 5 greseli din viata mea

Mai sus ati vazut care au fost primele greseli facute de mine in ultimii 16 ani, dar cea mai mare, desi se afla pe locul 5, a fost ca am crezut in cel de langa mine. Semne au fost inca de la inceput, as fi putut sa-mi dau seama ca ceva scartaie si ca trebuie sa fiu atent. Dar ai vazut tu minte la mine, ca sa am cu ce sa judec? Regretele sunt ca de obicei tardive, as fi putut invata ceva din anii care au trecut pe langa mine ca pasarea-n zbor.

Am petrecut 16 ani in Republica Moldova, ani pierduti si care au trecut ireversibil pentru mine. Am devenit mai intelept? Poate. As fi putut sta inca 16 fara probleme, daca omul de langa mine nu m-ar fi tradat. Nu va ganditi la chestii lumesti, e vorba de incredere, de promisiuni si mai ales de a avea un scop comun. N-a fost sa fie, viata isi urmeaza cursul ei, fara sa-i pese de noi. Mai pot indrepta greselile facute? Probabil ca DA, mai plauzibil ca NU.

Plec din Moldova mai saraca decat am venit, poate doar mai inteleapta si cu ceva regrete in desaga. Un sfat la final de drum? Nu te increde decat in tine si fii mereu circumspect daca nu vrei sa plangi mai tarziu. Poate ca nu te vei putea bucura de viata pe deplin, dar cu siguranta nu vei gresi atat de des si nu vei ramane dezamagit la final.

greșeli

Divortul – avantaje si dezavantaje

Am sa incep cu singurul avantaj al unui divort: esti libera si ai scapat de stres, in rest sunt doar dezavantaje. Dar cel mai dezavantajos este sa te casatoresti cu cineva care are copii, iar la randul tau ai si tu copii tai. Aici vor fi mereu probleme, iar daca nu sunt si copii comuni, este doar al tau versus al meu. Intotdeauna [ sau ma rog, or fi si cazuri fericite? ]. Urmeaza a doua mare problema, locuinta. Sa presupunem ca ambii au o locuinta, evident se va sta in una, cea de a doua va fi mereu neglijata [ daca nu e data in chirie ].

Divortul – avantaje si dezavantaje, traume

Chiar daca actele pentru divort nu mai sunt o problema, raman o gramada ce chestii incalcite. De exemplu ai trecut ceva ce-ti revine pe numele sotului, cum rezolvi? Schimbi acte de proprietate, ramai pe incredere cu ele pe numele lui si faci un act notarial? Dar cum imparti „averea”? Ziceam la inceput ca cel ce sta „fara chirie” la sot iese mereu in pierdere. Asa este si exista doar o rezolvare [ partiala ] a problemei: impartitul cheltuielilor mari din prima zi, tinerea unei evidente. DA, este jenant dar ajuta si pe de alta parte ai si o evidenta a muncii comune.

Tragica este insa situatia cand de exemplu el are casa si tu masina. Evident ca o casa isi creste valoarea, masina o pierde cu fiecare ora, zi, an care trece. Dar ce te faci cand ati facut impreuna balconul casei lui, iar masina are roti de iarana si vara? Iti zic eu, balconul ii ramen lui, iar cauciucurile de iarna, tot lui – ca le-a platit el. DA, nu-i trebuie – dar de ce sa nu-ti faca un rau gratuit, daca se poate?

Nu poti imparti torul in doua: patul, balconul, termopane, etc. Dar ce ai cate doua, parca ar fi normal sa le imparti corect, cate unul la fiecare. Doar ca divortul nu e logic, este o ruptura dureroasa cand unul pierde si unul castiga [ material ]. Eu cu ce raman dupa 16 ani de casnicie? Rare sunt cazurile cand cei doi se inteleg „omeneste”. La fel de evident este ca cel care pleaca din casa sotului este cel pacalit in 99% din cazuri. Sfatul meu, evitati sa stati la el in casa, daca se poate si altfel. [Va urma … ].

Divorțul

Divorțul – avantaje si dezavantaje, traume

In pana de idei

Desi chestia asta e la mine un fel de modus vivendi,azi ma simt vlaguit si lipsit de idei. Dupa ce aseara m-am uitat la penultimul episod din Miliardar sub acoperire si nevasta-mea mi-a zis cum a facut bani tinerelul ala cu barba de la Arena leilor. Am ajuns la concluzia ca mai toti sunt niste melteni, adica fac bani pe spinarea altora, niciodata pe munca lor cinstita [ ca aia e pentru noi, saracimea ]. Hai ca acum m-am dat si eu sarantoc, ca sa ma mai plang putin, sa fac valuri. Mint, pana maine o sa o duc bine, ca am ceva stoc de valuta la saltea, pe urma mai vedem noi.

In pana de idei

Ma gandeam sa deschid o agentie de publicitate, cu Alex – fiul meu tanar si plin de energie. Uite ca nu a mers, ca el zice ca la ce ne trebuie productie media, ca la ce ne trebuie canal de YouTube, ca mai bine facem poze cu al sau Note 10+ ca e bun. Asa ca am aranjat o filmare – are el un pretin bun, dator vandut. Uite asa am ajuns eu sa ma plimb degeaba sambata, adica m-am dus sa vad fotograful, la nu stiu ce hotel in fata. Apoi mi s-a dat restart acasa. A durat fix 10 minute, cu pauza de fumigena cu tot.

Deci nu mai am cu cine face agetia mea de media si publicitate, nema promovare, nema idei. I-am propus unui cunoscut ce are o fabrica de mobila si vinde cam de 25.000 de euro pe luna. Publicitate i-am propus. N-a vreut ca e scump 10 mii pe an, asa ca am zis ca-i fac o filmare gratis cu o vedeta TV in prim plan. N-a vrut. Pai daca nici gratis nu pot vinde ceva, ce sa mai zic de treaba pe bani?

Sa nu crezi ca e ceva nou la mine cu vandutul asta. Nu, acum 15 ani voiam sa fac transport [ ilegal la inceput ] cu un VW Sharan cu 7 locuri. Am mers la Autoritatea pentru cetatenie, ca aveam drum la Chisinau. Nici gratis n-am gasit clienti. Mint, am gasit doi care voiau [ gratis ] sa-i duc si pe la piata mai intai, ca aveau ceva de vandut. Am plecat gol. Azi desi e prima zi de mers la birou, dau bir cu fugitii la 15:30.

Mitul spanacului si a lui Popeye Marinarul

Pana de curand cred ca toata lumea credea ca mancatul spanacului este ceva care ne va intari imunitatea si vom avea fier in organism de o sa ruginim. Uite ca de fapt adevarul e departe de a fi acesta. Stiu ca toti ne uitam acum 40 de ani la Popeye Marinarul si ne minunam ca manca spanac si puterea sa crestea inzecit, da ce zic eu – insutit. Dar totul a pornit de fapt de la o greseala de redactare, facuta de Erich von Wolf. Acesta a scris ca spanacul contine 35 de miligrame de fier, in loc de 3.5 miligrame cum era corect [ la 100 de grame ].

Mitul spanacului si a lui Popeye Marinarul

Iata ca de fapt spanacul contine de 10 ori mai putin fier decat se credea, iar faptul ca este sanatos e una, iar faptul ca ne da nu stiu ce avantaj daca-l consumam in loc de alte legume sau fructe, este o eroare. De exemplu fructele Goji contin mai mult fier decat renumitul spanac. Ce-i drept asta creste din belsug la noi, pe cand fructele astea miraculoase le aducem din import. Problema cu spanacul este ca arfe un gust nu tocmai placut, asa ca fiecare alege de vrea. Sa nu uitam ca si carnea contine fier, doar ca aici dam peste alta problema – colesterolul.

Acum sa va zic o curiozitate, exista in Malta un loc numit Popeye Village, orasul unde s-a filmat primul episod al serialului pe care l-am vazut in copilarie. Daca mai stii si tu ceva legat de spanac [ in afara de expresia cu mananci .. ], esti invitat sa impartasesti cu noi aceste informatii.

 Popeye Marinarul

Mitul spanacului si a lui Popeye Marinarul

1 32 33 34 35 36 416