Cum te simti cand esti tradat de cineva la care nu te asteptati?

Am avut recent surpriza sa fiu „tradat” de cineva de la care nu ma asteptam. Nu am sa dau exemplul clar, ca sa nu se interpreteze. Ideea este ca cineva pe care-l credeam cat de cat apropiat, m-a lovit pe la spate. Nu asa direct, ci cu eschiva. Adica a dat cu piatra, dar nu direct, ci a aruncat in sus, deasupra mea. Evident ca piatra a cazut exact unde era de asteptat, in capul meu. Poate ca nu am fost chiar explicit, dar nici nu conteaza, caci aici e vorba de cum te simti in acel moment, nu cum a facut asta sau cine a fost persoana respectiva – cu nume si prenume.

Cum te simti cand esti tradat de cineva?

Important in discutie este si faptul ca omul nu a avut curaj sa-sti spuna in fata, desi daca ma uit in urma, era de asteptat ca o sa faca asa ceva – adica sa te loveasca sub centura. Cum persoana nu-mi era prieten, nu pot sa spun ca ma surprinde. Dar era oricum cineva care se „prefacea” ca te apreciaza, ca te intelege, etc. Asta pana la proba contrarie. Cand a venit momentul, a lovit. Fara sa fie nevoie, asta e ideea. Ca daca era implicat cumva in treaba respectiva, ai fi inteles ca se simtea obligat sa actioneze.

Dar nu, asa a simtit el ca e mai ok, sa dea cu piatra. Cum ma simt? Perfect. De ce? Am inteles ca visul ala de a avea in jurul tau oameni verticali se realizeaza, dar foarte greu. Asa ca deschide ochii atunci cand iti alegi anturajul.

Am inceput cam 30 de articole in ultima luna, toate sunt in draft. Pentru ca DA, trec printr-o perioada mai grea si nu am puterea sa scriu. Am facut greseala sa scriu pe un forum, acum ca de obicei regret. De ce de obicei? Pentru ca daca nu o faceam la impulsul acela de moment, azi era mai bine. Cum se spune: omul din greseli invata, dar mai bine ar invata nu din propriile greseli ci din ale altora. Nu poti fi dezamagit de cei de la care te astepti sa te loveasca, dar cand vine de unde nu te astepti, e mai greu de suportat. Nu imposibil, evident!

prietenul

Cum te simți când ești trădat de cineva la care nu te așteptați?

Este bloggingul o afacere scalabila?

Este bloggingul o afacere scalabila? Raspunsul este si DA si NU, pentru ca pe de o parte mai multe bloguri pe nise diverse pot aduce mai multi bani, dar pe de alta parte nu exista o reteta prin care sa faci un blog care aduce venituri substantiale. Am doua bloguri identice – sa le zic mai corect site-uri, pentru ca nu sunt blog-uri in adevaratul sens al cuvantului. Ambele aduc un venit frumusel, care fiecare in parte ar putea deveni un salariu lunar. Dar din 100 de bloguri, unele sunt ok, altele sunt pe linia de plutire si cateva nu produc venit, ci pierdere.

Este bloggingul o afacere scalabila?

Sper ca nu trebuie sa explic aici ce inseamna afacere scalabila, plecam de la premiza ca stiti deja. Apoi ar mai trebui sa stii ceva: blogul tau trebuie sa aiba un public tinta, cu cat e mai mare, cu atat mai bine. Urmeaza etapa prin care stabilesti cum vine traficul pe blog: fie prin SEO fie prin Social Media, fie prin ambele [ cel mai bine!].

Daca te decizi sa-ti faci un blog si sa traiesti de pe urma lui, nu te astepta sa incepi cu 1000 de euro pe luna de la inceput. Mai mult, e posibil sa nu ajungi niciodata la suma asta. Dar la fel de bine se poate sa ajungi la mai mult. Totul depinde in primul rand de calitatea informatiilor de pe site. Cu SEO te gaseste cititorul prima data, insa daca e incantat de ce a gasit, va retine adresa si va mai veni si pentru alte chestii la tine pe blog.

Asa ajungem la punctul doi: brandul sub care te prezinti. DA, pentru mine e4RO poate ca suna bine, dar pentru altii? Odata ce ai ajuns sa ai un brand al tau, il promovezi, in asa fel incat la o cautare pe internet sa fii primul. Pentru ca 80% dintre cititori nu stiu prea multe despre internet, asa ca vor cauta numele brandului, in loc sa scrie adresa direct in bara.

Daca ai un blog de succes poti incerca inca unul, sau poti vedea daca cel existent mai poate aduce trafic. Daca se poate mai mult, sfatul meu e sa perseverezi, pentru ca un site nou nu inseamna neaparat un succes garantat. Despre modalitati de monetizare o sa discutam in alt articol.

blogging

Este bloggingul o afacere scalabila?

Istoria salamului de Sibiu

Istoria salamului de Sibiu incepe la Sinaia si nu este legata de un roman ci de italianul Filippo Dozzi. Cu totii am ravnit la acest delicios salam, dar pe vremea lui Ceausescu costa 120 de lei kilogramul, de 10 ori mai mult decat alte salamuri mai „proletare”. Nici carnatii Plai nu erau ieftini, peste 100 de lei [ parca! ]. Dar daca erau facuti in Prahova, atunci de ce noi il stim cu denumirea de „salam de Sibiu”? Pai hai sa-i aflam impreuna povestea. Incepe in 1010 cand acest italian, Filippo Dozzi a produs un salam crud-uscat delicios. Pe care il exporta in Austro-Ungaria prin vama Sibiu.

Istoria salamului de Sibiu

Initial salamul era cunoscut sub denumirea de „salam de iarna”, pentru ca se prepara cu precadere iarna, la Sinaia. Aici clima era propice acestui tip de preparat, asa ca produsul era delicos si era in special comandat de familia regala. Prin 1938 italianul producea peste 100 de tone de „salam de Sibiu„, care a primit denumirea sub care-l stim astazi tocmai pentru ca avea stampila vamii din localitate.

Fabrica italianului a fost mostenita de fiii sai Antonio si Giuseppe, care au pierdut-o bine inteles odata cu venirea comunistilor si a nationalizarii. Comunistii au considerat ca nu este pentru omul de rand, fiind un lux, cu pret pe masura. Cu un salariu mediu de 2000 de lei, un muncitor putea cumpara maxim 17 kilograme de salam de Sibiu pe luna. Azi el costa peste 70 de lei kilogramul, fiind evident destul de scump pentru cetateanul obisnuit. Dar este si bun!

Rețeta salamului de Sibiu

Asa cum am spus deja, salamul de Sibiu este un produs crud-uscat, producersa lui necesitand pe langa conditii deosebite, mult timp. El contine carne de porc si slanina – aceasta este obligatoriu doar de pe spatele porcului – si o groaza de condimente. In plus, salamul de Sibiu contine sare, piper, usturoi si alte mirodenii care sunt tinute secrete. Astfel capata un gust deosebit.

In plus, salamul de Sibiu este afumat si innobilat cu mucegai, care se gaseste si pe pelicula de protectie, acolo avand doar rol decorativ. Uscarea si maturarea se face pentru o perioada de cel putin sase luni. Azi salamul de Sibiu este marca inregistrata si protejata, singurii care mai pot produce acest salam fiind grupati in Asociaţia Producătorilor de Salam de Sibiu, din care evident fac parte si urmasii italianului Filippo Dozzi. Putem deci sta linistiti, acest produs este unul original, deosebit de gustos, pe care putem sa-l luam din lanturile mari de magazine.

Salamul de Sibiu

Istoria salamului de Sibiu

Tombola Altex PS5 – realitate versus ce spun oamenii

A mai trecut un Black Friday si peste Altex si peste alte firme mari, iar 2020 nu putea sa treaca fara incidente. E vorba de Tombola pentru PlayStation – PS5 si povestea celor care nu au primit nimic desi au platit. Unde vad eu buba? La faptul ca nu au dat oamenilor sansa sa plateasca ramburs, deci singura varianta sa iei consola era sa platesti. Apoi surpriza, nu mai sunt pe stoc si nici returnarea banilor nu prea merge, pentru ca … tombola. Da, m-am trezit si eu dupa spartul targului, dar de ce sa nu scrii, daca ai un subiect ca asta?

Tombola Altex PS5 – teapa sau marketing?

Nu prea e corect sa iei banii in avans si apoi sa zici ca faci o tombola, cel putin nu stiu daca este legal, caci moral nu este deloc. O costa 2500 de lei un PlayStation 5 sau nu, e o alta poveste. Ce scrie in regulamentul lor? Pai sa vedem:

In cadrul campaniei, participantii isi pot castiga dreptul de a cumpăra noua consola PlayStation 5  prin tragere la sorti.

Adica dau banii ca sa am dreptul de a participa la tombola? Apoi imi dai un voucer? Alta treaba ca se spune ca au avut pe stoc doar 660 de bucati dar cererea a fost atat de mare ca nu au facut fata. Normal era sa inchida vanzarile cand au primit 660 de plati. Dar ce merge la noi ok de Black Friday? Mai tineti minte cand s-au pus preturi gresite? Pagubitul este mereu clientul, aici e buba.

Problema clientilor? Banii blocati timp de 10 zile, 2500 de lei nu e putin, dar cred ca nici mult pentru astia de-si iau PlayStation 5. Problema celor de la Altex? Ca au facut treaba din mers, nu asa cum era normal, prin informarea cumparatorilor la momentul cumpararii. Aici cred ca poate o sa intervina ANPC-ul, o amenda si cam atat. Despagubirea cumparatorului? Nu exista la noi asa ceva. Va pierde Aletx clienti? NU cred, lumea va alerga mereu dupa preturile lor mici, vor scrie comentarii si cu asta basta.

Faptul ca s-a primit email destul de repede indica faptul ca se putea interveni din timp. De ce s anu dai banii inapoi imediat? Asa ca sa nu fie clientul multumit, ca alta explicatie logica nu poate fi.

Răzvan Bălănescu, de la angajat la investititor

Imi place de Răzvan Bălănescu, e baiat bun si incearca sa ajunga undeva. Omul a urmat un traseu clasic, student, angajat si acum antreprenor. Eu zic ca viseaza atunci cand vorbeste de investit in bursa, desi pe termen lung are cumva dreptate. Adica daca investesti constant in economii, in timp chiar porti ajunge milionar. DA, trebuie rabdare si perseverenta, doar ca la tinerete nu ai perseverenta, vrei mereu sa faci ceva daca nu azi, ieri. La batranete nu mai ai rabdare, pentru ca s-a cam scurs timpul de asteptare. Desi daca te gandesti bine, sa zicem ca ai 55 de ani, mai ai 10 ani pana la pensie. Ia pune matale 100 de euro pe luna la ciorap. Ai avea 1200 x 10 = 12.000 de euro in plus. Or fi multi, or fi putini, asta tu decizi.

Răzvan Bălănescu, de la angajat la investititor

Ideea asta de a pune la ciorap e buna, doar ca evident ar trebui sa reinvestesti banii astia, aia de zice el dobanda compusa. Adica banii aia sa aiba un randament, care la ciorap este zero. Oricat de mic sa fie randamentul, el poate duce in 10 ani la dublarea sumei, iar aia 12 mii devin usor 24 de mii. Deja suna bine, nu-i asa? De ce zic eu ca totusi viseaza Răzvan Bălănescu si inca invata? Pai pentru ca el viseaza la un venit de 1500 de euro lunar, care sa-i ofere confort financiar.

OK, zice ca banii astia vin de la sine, sunt din investitii. Doar ca uita ca inflatia exista, adica ce azi ni se pare mult, maine devine putin. Un om obisnuit care incepe sa munceasca la 25 de ani si ieste la pensie la 65, are deja 40 de ani de munca si mai are de dus la pensie inca 20 – daca luam in calcul speranta de viata. Sa zicem ca suntem in Romania si speranta de viata e pana pe la 75, inca 10 ani. ce vreau sa zic? Pai in astia 50 de ani, inflatia va duce la un rezultat ciudat, astia 1500 de euro nu o sa-ti mai ajunga sa traiesti decent.

Ma uit la mine, am investit in masini 30.000 de euro, din care 8 mii au fost de la nunta, deci 22.000 bani acumulati. Evident pare o suma mare data aiurea, in ideea ca masina nu este doar un pasiv, este si o gaura pentru banii tai, caci ai cheltuieli pe care altfel nu le-ai avea. Ai putea merge cu taxiul si cu avionul, iar cu restul de bani sa iti faci concedii de lux. Sa nu uitam ca un drum de 20 de km pe zi este mai scump cu masina ta decat cu orice mijloc de transport. Doar ca, mai tin minte cand mergeam asa cu autobuzul la Metro. Mama ce greu era, abia caram plasele. Cumparam sa zic asa, de cam 100 de euro. Azi de banii aia iau jumatate din produsele pe care le luam acum 15 ani. Dar e mult mai comod, mai rapid si iti da o oarecare satisfactie.

Aici sunt de acord cu Răzvan Bălănescu, timpul este de fapt masura muncii tale. Cat timp iti ia sa strangi banii pentru o casa, sau pentru o masina? Cat timp castigi cu asta? E scump produsul sau e ieftin? Pai depinde cat muncesti ca sa-l procuri. O luna, un an sau 10? Eu pentru masina am lucrat doi ani, daca o vand peste 5 ani si iau 50% din pret, rezulta ca am dat 20% din venitul meu pe investitia asta. E destul de mult, dar zic eu ca merita. Pentru ca oricum aveam nevoie de masina, iar una ieftina ar fi insemnat cheltuieli inutile si pierdere de timp. Asa am si masina, am si cu ce sa car lucruri mari, gen masina de spalat, aragaz, sau mai stiu eu ce, am si satisfactia ca am un lucru de calitate. Varianta optima era sa ia vecinul masina asta, eu doar sa pun benzina si sa ma folosesc de ea. Cum vecinul nu e asa darnic, merg pe varianta masina personala.

A, am uitat sa zic, am deja casa, firma si un venit care sa-mi permita un trai decent.  Conteaza si asta.

Răzvan Bălănescu

Răzvan Bălănescu, de la angajat la investititor

1 55 56 57 58 59 416