Mentalitatea romanilor care angajeaza
Ne ocupam de ceva vreme – sa tot fie ani buni la mijloc – de un grup cu joburi [ bone si menajere ] si am vazut multe in acest rastimp. Azi o sa vorbesc despre angajatorii cu pretentii mari si salarii mici. Cand vine vorba de salarii toti se plang ca nu au de unde da. Oare de ce? Pai poate nu le place munca, ca altfel daca vrei poti – Adidas torsion? Uite vezi, de aia m-am mutat la tara, ca sa nu mai mai depind de nimeni si de nimic. Tot ce fac, fac pentru mine. Discutam cu o astfel de „angajatoare” despre legislatia muncii, timpul de lucru legal si salariul minim garantat.
Mentalitatea romanilor care angajeaza
Angajatorul roman vrea mult si ofera putin, marjand continuu ca nu faci mare lucru, ca nu esti calificat – dar cine te pune sa angajezi astfel de persoane? Adica tu pleci ca anagajator din start cu ideea ca vei plati putin si vei angaja pe cineva nepregatit, cu mare dezinteres pentru munca [ si asa o sa gasesti, pentru ca atat oferi, de la salariu si pana la conditii de munca!]. NU am vazut anunturi de genul: caut o bona cu urmatoarele cerinte si platesc corespunzator [ sa zicem ca un brut de 3500 RON! ) sic! ]. NU, majoritatea merg pe minimul net – desi cheltuiala angajatorului ar trebui sa fie BRUT-ul, pe barba angajatului daca-si plateste sau nu darile la stat. Iar la minimul asta net vor peste 8 – 10 ore pe zi, daca se poate si macar o zi din weekend!
In tarile civilizate angajatorii au inteles ceva: un angajat fericit si odihnit face cat 2 sau 3 nemultumiti si obositi. DA, ofera ore de relaxare in cele 8 ore de munca, bonus-uri, etc. De ce? Ca sa nu se gandeasca angajatul cum sa o stearga la alt angajator, mai ofertant, sau cum sa traga chiulul ca oricum daca e dat afara nu a pierdut nimic!
Multi romani au inteles deja ca in Romania nu e de stat – DA, au plecat cam opt milioane peste hotate pentru ca fie acolo primesc o leafa mai mare care le permite un trai decent, chiar daca efortul e mai mare, sau un loc de munca unde se simt tratati ca OAMENI nu ca sclavi moderni. Cam astea sunt cele doua categorii care au plecat si au ramas afara. Restul sunt neadaptatii, cei vesnic nemultumiti sau care nu sunt dispusi sa invete, sa se adaptaze.
Acum 15 ani a venit cumnata-miu la mine, a vazut ca stau toata ziua acasa si ce s-a gandit el? Sa ma ia la sapat santuri cu 5 dolari pe zi! Asta pe vremea cand eu castigam 10 dolari pe ora [ vorba vine o ora, erau de fapt 25 de minute, cu pauza de cafea cu tot! ]. I-am zis ca vin, dar eu sunt in echipa care striga Heirup! DA, asa credea el ca am nevoie de cei 5 dolari pe zi, adica 100 pe luna, sau ma rog daca trag 16 ore pe zi si 30 de zile pe luna, iese de 150. NU am sa fac asta niciodata, desi poate ca unii ar face-o. Doar ca ei nu vor trai cu adevarat niciodata. Am aflat tarziu ca de fapt ala platea 10 dolari pe zi, dar cinci ii lua cumnatu ca el e cum s-ar zice – sefu de brigada [ formata din mine si el! ].
DA, ca sa castigi bine trebuie sa muncesti cu spor. Atat, nimic mai mult. Nu stii sa faci o treaba? Inveti! Cum? Pai te angajezi pe bani putini, bagi la cap si muncesti pe cat esti platit, dar inveti. Apoi mai urci o treapta, asta e reteta succesului. Cat despre bone, aici e mai dificil, pentru ca si piata nu e coapta in Romania. Cine sufera la final? Copii, dar cui ii mai pasa de ei cand e vorba de bani?
Am vazut sute de cazuri cand angajatorul zice: pai cat sa-i dau bonei? Cat castig eu? NU, dublu as raspunde eu. De ce? Pai ii dai in grija cel mai scump lucru din lume, copilul tau. Dar NU, parintii merg pe ideea sa le ramana in buzunar, sa angajeze pe cineva „care vrea sa munceasca” dar daca se poate pe degeaba, caci sincer sa fiu nu inteleg cum te poti descurca cu 1300 de lei pe luna, sa platesti 500 gazda, 100 pe transport si cu restul sa te intretii. Dar iarna cand vine caldura cu ce mai ramai? Cui ii pasa, cand tu te gandesti doar sa faci economie la bani.
Mentalitatea romanilor care angajează bone si menajere la pachet
